Rolul întreprinderilor publice în dezvoltarea economică a statelor din centrul și estul Europei
The role of public enterprises in the economic development of the countries of Central and Eastern Europe
Marina Zaharioaie
MPRA Paper from University Library of Munich, Germany
Abstract:
Întreprinderile publice au reprezentat pe parcursul timpului o modalitate aflată la dispoziția statului pentru a contribui la dezvoltarea economică și socială a țărilor. Deși rolul acestora s-a restâns semnificativ în întreaga lumea începând cu sfârșitul anilor 1980, nu poate fi neglijată importanța acestora mai ales în contextul în care serviciile acestora sunt dificil în a fi furnizate de sectorul privat. Astfel, acest articol își propune să analizeze principalele implicații pe care le are furnizarea de servicii publice de către întreprinderile deținute de către stat asupra dezvoltării economice și sociale. În vederea îndeplinirii acestui deziderat propus am realizat o sondare a principalele idei vehiculate în literatura de specialitate și o analiză critică a acestora.
Keywords: întreprindere publică; Europa Centrală și de Est; sector public; servicii publice (search for similar items in EconPapers)
JEL-codes: G34 G39 H41 (search for similar items in EconPapers)
Date: 2012-09-01
References: View references in EconPapers View complete reference list from CitEc
Citations:
Downloads: (external link)
https://mpra.ub.uni-muenchen.de/41458/3/MPRA_paper_41458.pdf original version (application/pdf)
Related works:
This item may be available elsewhere in EconPapers: Search for items with the same title.
Export reference: BibTeX
RIS (EndNote, ProCite, RefMan)
HTML/Text
Persistent link: https://EconPapers.repec.org/RePEc:pra:mprapa:41458
Access Statistics for this paper
More papers in MPRA Paper from University Library of Munich, Germany Ludwigstraße 33, D-80539 Munich, Germany. Contact information at EDIRC.
Bibliographic data for series maintained by Joachim Winter ().