EconPapers    
Economics at your fingertips  
 

Principii ale investitorului individual

Vlad-Mircea Ionescu ()
Additional contact information
Vlad-Mircea Ionescu: Academia de Studii Economice, București, România

Journal of Financial Studies, 2018, vol. 5, issue 3, 305-316

Abstract: Articolul abordează pe scurt subiectul principiilor, deciziilor și comportamentului pe care investitorii individuali ar trebui să le adopte și să le implementeze pentru a obține rezultate bune din activitatea lor de-a lungul periodelor îndelungate de timp. Lucrarea descrie și comentează ce însemnă cu adevărat noțiunea de investiție și cum se diferențiază aceasta de speculație, pentru ca apoi să treacă în revistă principalele clase de active investiționale potrivite investitorului individual, care sunt caracteristicile importante ale acestora și cum au performat ele în timp. Așadar, invit pe oricine interesat de lumea fascinantă a investițiilor și a piețelor financiare să parcurgă paginile ce urmează, cu speranța că, fie că are deja multe cunoștințe în domeniu, fie că se află într-o etapă de acumulare rapidă a acestora din dorința de a-și cultiva educația financiară și investițională, parcurgerea lor va fi plăcută și utilă deopotrivă.

Keywords: clase de active investiționale; comportamentul investitorului; investiții pe termen lung; investiții bazate pe valoare (search for similar items in EconPapers)
JEL-codes: G00 G02 G10 G11 G15 (search for similar items in EconPapers)
Date: 2018
References: Add references at CitEc
Citations:

Downloads: (external link)
https://revista.isfin.ro/wp-content/uploads/2020/07/6.3_Vlad-Mircea_Ionescu_R (application/pdf)
https://revista.isfin.ro/2020/07/30/principii-ale- ... vlad-mircea-ionescu/ (text/html)

Related works:
This item may be available elsewhere in EconPapers: Search for items with the same title.

Export reference: BibTeX RIS (EndNote, ProCite, RefMan) HTML/Text

Persistent link: https://EconPapers.repec.org/RePEc:fst:rfsisf:v:5:y:2018:i:3:p:305-316

Access Statistics for this article

Journal of Financial Studies is currently edited by Raluca Ladaru

More articles in Journal of Financial Studies from Institute of Financial Studies Contact information at EDIRC.
Bibliographic data for series maintained by Cosmin Catalin Olteanu ().

 
Page updated 2025-03-19
Handle: RePEc:fst:rfsisf:v:5:y:2018:i:3:p:305-316