Unele consideraţii privind evoluţia dreptului de autor
Alina Simonov
Intellectus, 2019, issue 1-2, 49-55
Abstract:
Dreptul de autor, deși este o instituţie juridică relativ tânără, în ultimele două secole are una dintre cele mai impresionante evoluţii. Din perspectiva istorică, proprietatea intelectuală a avut un parcurs dinamic complex, manifestat prin atitudini diferite faţă de creaţia umană, dar şi faţă de normele juridice care protejau ori trebuiau să protejeze fiecare categorie de drepturi, respectiv dreptul de autor. Astfel, putem spune că tot ce a fost creat de om de-a lungul existenţei şi evoluţiei sale s-a dovedit util şi necesar, conducând la progresul tehnic, tehnologic, cultural şi spiritual al întregii umanităţi. Dreptul de autor este un mijloc de promovare și păstrare a culturii naţionale a fiecărui popor. Totodată, acesta creează posibilitatea de a evalua aportul intelectual al fiecărui cetăţean la patrimoniul cultural al poporului de care aparţine și reprezintă un element esenţial al progresului. Evoluţia societăţii în plan economic, social, cultural se întemeiază pe activitatea spirituală, pe activitatea de creaţie, relaţia dintre progres și creaţie fiind una directă. Cu toate acestea recunosterea și protecţia reală a dreptului de autor asupra operelor apare foarte târziu.
Keywords: drept de autor; propritate intelectuală; protecţie; evoluţie; cultură naţională (search for similar items in EconPapers)
Date: 2019
References: Add references at CitEc
Citations:
Downloads: (external link)
https://agepi.gov.md/sites/default/files/intellect ... s-1-2-2019_49-55.pdf (application/pdf)
Related works:
This item may be available elsewhere in EconPapers: Search for items with the same title.
Export reference: BibTeX
RIS (EndNote, ProCite, RefMan)
HTML/Text
Persistent link: https://EconPapers.repec.org/RePEc:awf:journl:y:2019:i:1-2:p:49-55
Access Statistics for this article
More articles in Intellectus from State Agency on Intellectual Property (AGEPI)
Bibliographic data for series maintained by AGEPI ().