EconPapers    
Economics at your fingertips  
 

Piraterie vs. contrafacere în domeniul operelor scrise

Adrian Ghimpu, Cătălin Stoicescu and Robert Nechifor

Intellectus, 2016, issue 2, 68-81

Abstract: În cadrul totalităţii operelor de creaţie intelectuală, operele scrise reprezintă nu numai una din cele mai vechi expresii de creaţie, dar și una din cele mai reprezentative categorii ale capacităţii creatoare a minţii umane și constituie, atât cantitativ, cât și calitativ, una din cele mai importante părţi ale domeniului dreptului de autor. Autorii prezentului articol, experți ai Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, prezintă, succint, modul în care Legea 8/1996 a României tratează operele scrise din punctul de vedere al dreptului de autor și drepturilor conexe. Ei apreciază că, din cazurile prezentate în această expunere, precum și din alte concluzii ale lucrărilor aflate în portofoliul de expertize și constatări ale Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, dar care nu au putut fi prezentate din motive de spaţiu redacţional, nu poate fi stabilită în mod cert și, prin urmare, legal, o graniţă între piraterie și contrafacere. Astfel, în opinia autorilor, abordarea corectă a problemei constă în a considera contrafacerea ca făcând parte din categoria mare a piraeriei. Se poate aprecia contrafacerea ca o piraterie în care scopul urmărit este asemănarea în cât mai mare măsură cu produsul/opera originală

Keywords: Piraterie; contrafacere; opere scrise (search for similar items in EconPapers)
Date: 2016
References: Add references at CitEc
Citations:

Downloads: (external link)
https://agepi.gov.md/sites/default/files/intellectus/intellectus_02-2016_68.pdf (application/pdf)

Related works:
This item may be available elsewhere in EconPapers: Search for items with the same title.

Export reference: BibTeX RIS (EndNote, ProCite, RefMan) HTML/Text

Persistent link: https://EconPapers.repec.org/RePEc:awf:journl:y:2016:i:2:p:68-81

Access Statistics for this article

More articles in Intellectus from State Agency on Intellectual Property (AGEPI)
Bibliographic data for series maintained by AGEPI ().

 
Page updated 2025-03-19
Handle: RePEc:awf:journl:y:2016:i:2:p:68-81